Institutii virtuale

O institutie de educatie virtuala poate fi definita ca:

a. O institutie implicata în activitati de tip educativ care îsi promoveaza programa si cursurile direct celor interesati prin intermediul tehnologiilor informatice si de comunicare, furnizând si suport tutorial.

b. O organizatie creata prin parteneriat pentru a facilita predarea si învatarea fara implicare directa ca furnizor de programe educative.

Exemplele de institutii virtuale pot include atât sectorul public cât si privat, la nivel elementar, secundar, liceal, universitar etc., ca si forme de educatie non-formala, educatie permanenta, educatie vocationala de perfectionare.

Emergenta institutiilor virtuale are patru surse diferite:

Institutii care au fost implicate în educatia deschisa si la distanta.
Institutii traditionale, de la scoli la universitati, care nu au mai fost implicate în educatia la distanta. Aceste institutii încep sa aplice noile tehnologii informatice ca suport pentru un plus de calitate, o productivitate si flexibilitate crescute, cu premisa ca astfel reduc costurile si atrag venituri prin atragerea de noi studenti. Aceasta tranzitie apare în situatia tipica a unor proiecte specifice care creaza o institutie virtuala în cadrul uneia traditionale.
Sectorul corporatiilor sau al organizatiilor mari care dezvolta programe de pregatire pentru uz intern având ca suport si mijloc de distribuire tehnologiile informatice si de comunicare si purtând eticheta de virtual.
Persoane individuale care, din motive variind de la altruism la profit, folosesc tehnologiile pentru a crea oportunitati de învatare pentru oricine interesat.

Dupa o analiza a educatiei la distanta din 11 regiuni (Canada, SUA, Caraibe, America Latina, Europa, Africa, India, Korea, Australia, Noua Zeelanda si Insulele Pacificului), Departamentul pentru Dezvoltare Internationala din Londra a dat publicitatii, în 1999, urmatoarele observatii generale privind educatia virtuala si institutiile virtuale :

· Eticheta virtual este folosita în sens larg si nediscriminat în toata lumea, interschimbabila cu alti termeni cum ar fi: învatare deschisa si la distanta, învatare distribuita (distributed learning), învatare în retea, învatare prin Web (Web-based learning) si învatare prin computer. Mai mult, uneori termenul este folosit cu referire la sisteme care combina tehnologii TV si teleconferinte interactive în timp real.

· În ciuda folosirii din ce în ce mai frecvente a termenului virtual, sunt foarte putine exemple de institutii care utilizeaza tehnologiile informatice si de comunicare pentru a acoperi toate functiile incluse în definitia educatiei virtuale. Cele mai comune aplicatii ale noilor tehnologii se regasesc în administrare, pregatirea si distribuirea materialelor suport si, acolo unde exista posibilitatea, activitati de tutorat în forma interactiunilor student-student si student-profesor.

· Desi sunt foarte putine exemple de institutii virtuale în sensul pur, numarul activitatilor de acest tip, în toate tipurile si la toate nivelele organizatiilor instructiv-educative, publice sau private, este considerabil în toate partile lumii. Nimeni nu pare sa se îndoiasca de faptul ca dezvoltarea tehnologiilor informatice si de comunicare va avea un impact profund asupra accesului, functionarii institutionale si proceselor predarii si învatarii.

· Dezvoltarea institutiilor virtuale este înca în faza experimentala în majoritatea tarilor; în mod obisnuit se foloseste World Wide Web-ul doar ca mediu publicistic, fara a se apela la potentialul real al tehnologiilor. Aceasta datorita lipsei de importanta ce se acorda pregatirii si perfectionarii personalului didactic.

· Sunt remarcabile câteva exemple (Korea) de transformari care pot avea loc atunci când este dezvoltata o viziune clara asupra unui sistem educational si implementarea acestuia este sustinuta de factorii de decizie.

· Emergenta institutiilor virtuale este în relatie directa cu dezvoltarea si accesul la infrastructura tehnologiilor informatice si de comunicare. Oricum, majoritatea decalajelor socio-economice si geografice rezida din acest acces si constituie punctul critic al educatiei la distanta deoarece lipsa accesului dezavantajeaza din ce în ce mai mult achizitia de aptitudini si cunoastere. În ciuda acestei relatii directe evidente, se pare ca planurile strategice de dezvoltare a infrastructurii tehnologiilor informatice si de comunicare nu iau în considerare aplicativitatea în educatie.

· Se considera în general ca vom fi martorii dezvoltarii unui numar relativ mic de institutii internationale care domina piata educationala prin retele vaste de distributie si parteneriate strategice. Oricum, la acest stadiu al evolutiei institutiilor virtuale, aceasta observatie este mai mult retorica decât reala.

· Reducerea costurilor este des citata ca obiectiv pentru introducerea noilor tehnologii informatice în institutiile de educare si formare. Dar date valide în problema costurilor sunt insuficiente.

Cresterea continua a capacitatilor si flexibilitatii noilor tehnologii informatice cu aplicabilitate în situatiile educative, dublata de o continua descrestere în cost a echipamentelor, precum si capacitatea tehnologiilor de a facilita functionarea anumitor structuri traditionale ale institutiilor - sunt argumente ce conving factorii decizionali sa adopte schimbarea si sa accepte un mod dual de organizare - acesta fiind dealtfel un model de educatie la distanta destul de frecvent întâlnit.

octombrie, 2002

Olimpius Istrate
TEHNE - Centrul pentru Dezvoltare si Inovare in Educatie
olimpius.istrate [at] tehne.ro